Coexistența cu urșii – Conservarea are nevoie de Conversație!

Programul ”Cetățeni, egalitate, drepturi și valoriCERV (101146879) ”Coexistența cu urșii – Conservarea are nevoie de Conversație!” finanțat de Uniunea Europeană, în perioada iunie 2024 – ianuarie 2026 (20 luni) și derulat cu sprijinul ProjectBag – Asociația cutia de proiecte (unitatea de management pentru ecodestinația – Băile Tușnad și Împrejurimile), a Primăriei Băile Tușnad, al WWF Ungaria, al WWF –Bulgaria; al Asociației New Horizons (Bulgaria) și al Universitatății BOKU, Viena (Austria).

Bugetul proiectului: ~ 320 000 Euro

Scopul principal al proiectului este creșterea influenței cetățenilor la nivel local, permițând participarea lor proactivă la procesele decizionale și la gestionarea comună a măsurilor de reducere a conflictelor dintre oameni și fauna sălbatică. În plus față de promovarea unei coexistențe viabile cu urșii, proiectul vizează implicarea și împuternicirea tinerilor, încurajarea egalității de gen și integrarea grupurilor marginalizate din comunitățile rurale și montane din trei țări ale Uniunii Europene (România, Bulgaria, Ungaria).

Obiective specifice

  • Încurajarea procesului decizional participativ și a managementului colaborativ în rândul părților interesate cheie din 3 țări pilot (România, Bulgaria, Ungaria) sub umbrela cunoștințelor și îndrumării academice (BOKU, Austria) pentru a consolida pozițiile comune de advocacy (sprijin juridic) legat de managementul urșilor.
  • Oferirea oportunităților și încurajarea participării cetățenilor (comunitatea locală, regională și publicul larg) la dezbaterile politice și procesele de luare a deciziilor privind coexistența cu urșii.
  • Implicarea activa a tineriilor în programele educaționale de tip Om-Urs .
  • Înființarea comunităților bear-smart și îmbunătățirea coexistenței cu ursul (include BET).
  • Recomandări pentru minimizarea impactului turismului asupra ciclului de viață al urșilor.
  • Îmbunătățirea cunoștințelor despre cauzele și procesul de habituare la urs și încurajarea cetățeniilor să participe la acțiunile de raportare și monitorizare.

Rezultatele așteptate

  • Platformă transnațională de dialog, schimb de informații și luare a deciziilor în colaborare cu privire la strategiile de management al urșilor, cuprinzând peste 500 de participanți din cel puțin 7 țări.
  • Platformă interactivă de partajare a cunoștințelor despre ecologia urșilor, comportamentul și importanța conservării acestora.
  • Cel puțin 315 cetățeni abilitați și implicați în inițiativa de știință cetățenească și comunități bear-smart.
  • Cel puțin 530 de tineri dotați cu cunoștințe solide despre conviețuirea Om-Urs în cadrul programelor educaționale din RO, BG, HU.
  • Un pachet cuprinzător de informații relevante și documente strategice privind gestionarea urșilor bruni și prevenirea conflictelor dintre oameni și animale sălbatice, dezvoltate prin abordări participative care pot fi considerate drept cele mai bune practici pentru țările UE.